Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, întrebat despre afirmaţiile lui Liviu Dragnea, că "scandal la Bucureşti", "pe Dâmboviţa", este "în fiecare zi", că nu lipseşte aşa ceva niciodată şi că se va ocupa de acest lucru când ajunge în Capitală.
Traficul rutier pe podul de la Agigea va fi restricţionat la maxim 3,5 tone de la 1 octombrie, astfel încât vor mai putea circula doar maşinile mici şi microbuzele de şcoală, iar din iunie anul viitor podul va fi închis, timp în care se va lucra la podul de la Poarta 10 ca variantă alternativă.
Dan Sânpetreanu, managerul Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj, spune că afirmaţiile din plângerea penală depusă pentru a se stabili dacă s-au respectat criteriile de transplant la Alexandru Arşinel sunt "minciuni", iar în urma cercetării se va dovedi că institutul este nevinovat.
Peste 17.000 de posturi vacante sunt disponibile la nivel naţional în cadrul Bursei generale a locurilor de muncă pentru absovenţi, 4.220 dintre acestea fiind înregistrate în Capitală.
Balerinele pot să efectueze piruete complicate, fără să ameţească şi fără să îşi piardă echilibrul, graţie structurii creierului, modificată cu ajutorul antrenamentelor, au anunţat oamenii de ştiinţă, citaţi de AFP.
Povestea unui rom, Sorin Ciorbă, care provine dintr-o tabără, dar care a obţinut un apartament şi un loc de muncă, vine să contrazică declaraţiile lui Manuel Valls, care a afirmat că romii nu se pot integra în Franţa, provocând o polemică în contextul alegerilor municipale, relatează AFP.
Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat vineri, la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi, că prin bugetul de stat pentru anul 2014 se încearcă reducerea CAS cu trei puncte procentuale, precizând că în rest taxele sunt "foarte mici".
Rezultate înregistrate în partidele disputate, marţi, miercuri şi joi, în 16-imile de finală ale Cupei României:
Preşedintele clubului Getafe, Angel Torres, a declarat joi seară, după meciul cu Celta Vigo, scor 2-0, că gruparea pe care o conduce a obţinut serviciile atacantului Ciprian Marica, informează cotidianul Marca.