Secţia pentru judecători a CSM a adoptat o serie de recomandări adresate conducerii instanţelor în vederea reluării proceselor după data de 15 mai.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că din 15 mai, odată cu intrarea în starea de alertă, purtarea măştii de protecţie în spaţiile închise devine obligatorie.
Comisia juridică a Senatului a acordat raport de admitere cu amendamente proiectului de lege al Guvernului care cuprinde măsurile pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 în situaţia de alertă.
Miniştrii sănătăţii ai Uniunii Europene (UE) se reunesc la 12 mai 2020, în sistem videoconferinţă, pentru a lua în discuţie impactul pandemiei de COVID-19 asupra accesului la medicamente, conform site-ului Consiliului UE.
"Ceasul morţilor lui Trump": este numele pe care regizorul militant Eugene Jarecki l-a dat unui panou luminos instalat de puţină vreme la New York pentru a afişa numărul morţilor americani din cauza pandemiei ce putea fi evitat, în opinia sa, dacă preşedintele ar fi acţionat mai devreme, scrie AFP.
Premierul Ludovic Orban a declarat luni seara că nu se pot impune reguli fără ca aceia care încalcă aceste reguli să fie sancţionaţi şi şi-a exprimat încrederea că Parlamentul va adopta legea înaintată de Guvern privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
În cazul în care va fi dezvoltat un vaccin împotriva COVID-19, răufăcătorii vor încerca probabil să exploateze volumul mare de cerere inundând pieţele cu medicamente contrafăcute, a avertizat directorul Interpol, Jurgen Stock, transmite luni DPA.
Comisiile reunite de politică externă, afaceri europene şi muncă ale Senatului îi vor audia luni, de la ora 12,00, pe ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, şi pe cel al Muncii, Violeta Alexandru.
Preşedintelui interimar al PSD, Marcel Ciolacu, i s-a făcut rău în timpul conferinţei de presă.