Undă roşie. Semafoarele inteligente ale Clujului şchioapătă

Undă roşie. Semafoarele inteligente ale Clujului şchioapătă
Clujul are de cinci ani un sistem de semaforizare inteligent, dar şoferii se plâng că nu mai funcţionează.

Municipiul Cluj-Napoca are un sistem de semaforizare inteligent, îndeobşte cunoscut ca „undă verde". Numai că, în ultima perioadă, mai ales de când cu şantierele din centrul oraşului, şoferii spun că acesta nu mai funcţionează.

Ei sunt contrazişi de şefa Serviciului Siguranţa Circulaţiei din cadrul primăriei, Mirela Mărincean. „Eu zic că unda verde funcţionează. Sunt momente când observ şi eu că există anumite probleme. Există însă şi factori perturbatori. Eu de exemplu stau în coloană la prefectură şi văd că în faţă este verde, dar eu nu mă mişc. Apar factori perturbatori, precum maşini care vor să facă stânga, maşini parcate pe o bandă, pot fi multe astfel de situaţii", a spus angajata municipalităţii.

Aceasta a recunoscut că senzorii din asfalt, care fac parte din sistemul de semaforizare inteligent, au fost scoşi odată cu începerea lucrărilor de modernizare. Ei urmează să fie aplicaţi din nou. „Nu senzorii comandau unda verde sau făcea corelarea. Erau două metode: detectori inductivi supraterani şi încastraţi în asfalt. Acum ne raportăm la detectorii de pe consolele de semaforizare", a spus Mirela Mărincean, care a promis că sistemul va fi verificat din nou.

Sistemul are la bază două mari elemente: unda verde, care va presupune corelarea culorii verzi a semafoarelor din intersecţiile aflate pe aceeaşi direcţie pentru eliminarea timpilor morţi, şi semafoare conectate la camere cu senzori care le controlează timpii de verde în funcţie de trafic.

Acesta a fost realizat de compania Sicor 95, din Bucureşti, a câştigat licitaţia desfăşurată în anul 2008. Lucrarea a costat 6,1 milioane de lei. Garanţia oferită de firmă pentru sistem a fost de 5 ani.

 

Comenteaza