Semafoare care te protejează de coronavirus. "Rămâneţi acasă" scrie pe lumina roşie, iar pe cea verde "mergeţi acasă"

Semafoare care te protejează de coronavirus. "Rămâneţi acasă" scrie pe lumina roşie, iar pe cea verde "mergeţi acasă"

Un oraş turc experimentează mesaje virale prin intermediul luminilor de la semafoare, care avertizează cetăţenii cu privire la îndatoririle civice de distanţare socială pentru a limita răspândirea coronavirusului, informează DPA.

În centrul oraşului Sakarya, la semafoare se aprinde lumina roşie ca de obicei, dar în plus se vede imaginea unei case şi a expresiei "Evde kal", adică "rămâneţi acasă" în limba turcă. Iar când se aprinde lumina verde apare şi mesajul "Eve git" ("mergeţi acasă").

Se presupune că semafoarele îi determină pe oameni să fie mai conştienţi de situaţia actuală şi îi motivează să rămână acasă, a declarat vineri, pentru DPA, directorul pentru traficul din municipalitate, Murat Pehlivan. Luminile au fost instalate joi la cinci intersecţii mari din centrul oraşului, inclusiv lângă o moschee şi un spital public.

Pentru pietonii cu deficienţe de vedere, un mesaj înregistrat îi atenţionează pe oameni să menţină o distanţă atunci când aşteaptă la lumina roşie a semaforului. Când apare lumina verde, se aude mesajul "Acum puteţi traversa strada. Staţi acasă pentru sănătatea dumneavoastră''.

La intersecţii au fost instalate, de asemenea, recipiente cu dezinfectante.

Turcia, care a anunţat primul său test pozitiv pe 11 martie, a raportat până acum 75 de victime şi 3.629 de cazuri de îmbolnăvire.

Comenteaza