Un magazin clujean, care stă închis de șapte luni, transpiră ca să intre în legalitate

Un magazin clujean, care stă închis de șapte luni, transpiră ca să intre în legalitate
După o dispută cu Primăria Cluj-Napoca, o societate privată a început lucrările pentru construirea unui sens giratoriu.

Magazinul Lidl din cartierul Gheorgheni se pregătește să intre în legalitate. Au fost pornite lucrările la un sens giratoriu poziționat la capătul liniei de troleibuze nr. 3, promis de Lidl în momentul în care a primit autorizația de construire.

Reprezentanții magazinului de tip retail discount au intenționat să deschidă fără să realizeze și sensul giratoriu, dar municipalitatea a reacționat dur, mai ales că aceeași păcăleală a fost pusă în scenă cu succes la Lidl de pe str. Frunzișului.

Acolo, unitatea comercială a pornit la drum în decembrie 2016, ignorând complet promisiunea de a realiza un sens giratoriu. Primăria a aplicat mai multe amenzi, nu a aprobat orarul de funcționare și, în cele din urmă, a trimis o scrisoare conducerii din Germania a companiei, lucru care a dus la schimbări de management.

"A fost o altă conducere a Lidl la Cluj, dar acum s-a schimbat. Modificarea din conducerea companiei are legătură cu situația creată aici, pentru că tot ceea ce s-a întâmplat a ajuns la urechile Lidl Germania. Între timp, s-au depus documente, nu ştiu cât de complete, în vederea realizării sensurilor giratorii şi respectivele cedări.

Există dorinţa, înainte a părut că nu a existat dorinţa de a rezolva problemele. Cei de la Lidl au fost în audienţă, şi-au arătat disponibilitatea de a intra în legalitate. Ne-au asigurat că nu vor deschide până nu au toate actele legale", declara, în iunie, viceprimarul Dan Tarcea.

Rețeaua de magazine a apucat să anunțe că va deschide în Gheorgheni în 23 februarie, apoi s-a răzgândit. Lidl a precizat, printr-un comunicat de presă, că a fost vorba despre o eroare și că data anunțată inițial pe afișe a fost greșită.

Ambele magazine Lidl fac parte din ansambluri imobiliare ambiţioase, care au ca punct comun numele George Dorin Bob. Acesta este patronul MIB Production, firma care produce conservele Arovit. Bob este în spatele Studium Green, compania care construieşte blocul lipit de noul magazin Lidl din Gheorgheni, şi este şi administratorul Agromec Unu, societatea care deţinea terenul învecinat cu Liceul Pedagogic.

Agromec Unu este o societate care a preluat acest teren şi altele de la Agromec SA, companie născută din Staţiunea pentru Mecanizarea Agriculturii din perioada comunistă. De aici au cumpărat teren Lidl şi magazinul Kaufland din Gheorgheni.

În cartierul Mănăştur, Bob este prezent cu o altă firmă, Napopark, care vrea să construiască nu mai puţin de 600 de apartamente (în şapte blocuri), pe şase hectare, din exteriorul curbei unde s-a dat în folosinţă supermarketul Lidl.

Comenteaza