Tişe: "6.000 de oameni vor fi daţi afară din serviciu de către USL"

Tişe:
Senatorul Alin Tişe acuză USL de epurări politice. El a precizat că potrivit ordonanţei 77 din 2013, emisă în urmă cu circa două săptămâni, 6.000 de funcţionari vor fi daţi afară din 10 instituţii publice- prefecturi şi alte instituţii deconcentrate.

"Este foarte grav. Aceşti oameni vor fi daţi afară fără să se fi stabilit vreun criteriu. Pur şi simplu ordonanţa permite şefilor acestor instituţii să ia decizii după bunul lor plac, adică pe cine vor concedia. La Cluj de pildă, în Prefectură a venit o circulară din care reiese că 4 oameni trebuie daţi afară:  2 din instituţia propriu-zisă, 1 de la Serviciul de Paşapoarte Cluj şi 1 de la Serviciul de Permise şi Înmatriculări Cluj. Astfel de situaţii se întâmplă în toată ţara, practic şefii de la sine putere pot decide cine pleacă, fărăr niciun criteriu. Cred că era mai indicat să taie din salarii. Asta a fost măsura adoptată în Guvernul Boc când s-a pus problema să fie reduse anumite posturi, s-a ales răul cel mai mic şi au diminuat salariile. Acum, nimeni nu se revoltă pentru ceea ce prevede această ordonanţă. PDL cere să se adopte de urgenţă criteriile după care să se facă concedierile", a spus Alin Tişe.

Potrivit ordonanţei de urgenţă, 8% dintre funcţionari, din cele 10 instituţii deconcentrate, vor trebui să plece în şomaj. Tişe a precizat că disponibilizările se fac în două tranşe: 4% în august şi 4% în septembrie.

Citeşte şi O parte din angajaţii din administraţia clujeană, ameninţaţi de concediere

Comenteaza