Foto Reparații majore pe un drum județean din Cluj. Se toarnă și asfalt
- Scris de Sergiu Vlăgea
- azi, 12:20
- Administraţie
- Ascultă știrea

Consiliul Județean Cluj a demarat o serie de lucrări de întreținere curentă și periodică pe drumul județean DJ 161A, mai exact pe sectorul Apahida – Cojocna – Iuriu de Câmpie.
Potrivit reprezentanților forului administrativ județean, acestea au drept principal scop îmbunătățirea infrastructurii rutiere și creșterea nivelului de siguranță a circulației.
Operațiunile vizează, astfel, sectorul de drum în lungime de 21 de kilometri situat între pozițiile kilometrice 0+000 și 21+000.
„Întreținerea corespunzătoare a drumului județean DJ 161A este deosebit de importantă având în vedere faptul că acesta deservește o vastă zonă a județului prin joncțiunea la drumul național DN 1C, dar și pentru că asigură, în fiecare an, accesul a zeci de mii de turiști la stațiunea balneo-climaterică Băile Cojocna”, a transmis șeful CJ Cluj, Alin Tișe.
Operațiunile constau în întreținerea părții carosabile și a platformei drumului prin frezarea zonelor deteriorate de carosabil, executarea de plombări cu îmbrăcăminți asfaltice și tratarea burdușirilor și a tasărilor, colmatarea rosturilor, înlocuirea de podețe, refacerea de timpane și camere de cădere, asigurarea scurgerii apelor din zona drumului prin curățarea și desfundarea șanțurilor, rigolelor și a podețelor, asigurarea esteticii rutiere prin tăierea lăstărișului și a vegetației din vecinătatea drumului.
În această etapă se efectuează lucrări de tratare a burdușirilor și a tasărilor.