Foto Clujul vrea mai mulți investitori danezi. Noul ambasador al Danemarcei, în vizită la Consiliul Județean

Clujul vrea mai mulți investitori danezi. Noul ambasador al Danemarcei, în vizită la Consiliul Județean

Vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, domnul Radu Rațiu, a primit, luni, vizita unei delegații oficiale conduse de Excelența Sa, domnul Stig Paolo Piras, noul Ambasador al Regatului Danemarcei în România.

Întrevederea de la sediul forului administrativ județean a avut drept scop dezvoltarea relațiilor de colaborare dintre cele două părți, identificarea unor modalităţi concrete de consolidare a prezenţei investitorilor danezi în această zonă și impulsionarea schimburilor comerciale.

„Astfel de întâlniri reprezintă pași importanți în construirea unor relații bilaterale durabile, care se pot materializa în proiecte reciproc avantajoase. Am profitat de întâlnirea cu noul Ambasador al Regatului Danemarcei în România pentru a evidenția punctele forte ale județului și am încredere că va transmite mesajul nostru de deschidere și deplină disponibilitate de colaborare", a declarat Radu Rațiu, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj.

Investițiile și marile proiecte ale Clujului, pe agenda întâlnirii

Pentru a oferi oaspeților o imagine cât mai clară și complexă a ceea ce reprezintă Clujul, vicepreședintele CJ, Radu Rațiu, a prezentat potenţialul economic, investiţional și turistic al judeţului, precum și unele dintre proiectele Consiliului Județean.

În acest context, a fost evidențiată importanța Spitalului Pediatric Monobloc pe care forul administrativ județean îl construiește în cartierul clujean Borhanci și care va fi un centru de excelență clinică și științifică, la cele mai înalte standarde europene, urmând să ofere un spectru larg și complex de servicii medicale destinate micilor pacienți.

Totodată, printre subiectele abordate s-au numărat și Parcurile Industriale administrate de Consiliul Județean prin intermediul Tetarom S.A., entitățile aflate în subordinea forului administrativ județean, precum și investițiile instituției în infrastructura rutieră județeană, în rețelele de apă și canalizare, precum și în extinderea și modernizarea Aeroportului Internațional „Avram Iancu" Cluj.

De asemenea, vicepreședintele Radu Rațiu a pus accentul și pe componenta educațională, menționând faptul că județul din inima Transilvaniei găzduiește un important centru universitar al țării, care dispune de o resursă umană bine pregătită, vorbitoare de limbi străine şi capabilă să facă faţă oricăror exigenţe, puncte forte care creează cadrul perfect pentru atragerea investitorilor străini.

Potrivit CJ Cluj, la finalul întâlnirii, ambele părți și-au exprimat deschiderea pentru identificarea unor modalități concrete de materializare a inițiativelor de interes comun. 

Clujul vrea mai mulți investitori danezi. Noul ambasador al Danemarcei, în vizită la Consiliul Județean

 

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .