Foto Primul autobuz electric românesc, din nou pe străzile Clujului: "aveți ocazia să-l testați în orice zi; dar mai cu seamă în vinerea verde"

ATP Bus, primul autobuz electric românesc, se află, din nou, în teste pe străzile din Cluj-Napoca.

Abonează-te pe   Poza noua 31.03.2021
Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitează pagina principală ZIUA DE CLUJ

"Cluj-Napoca, am ajuns! ATP Bus intră într-o nouă sesiune de testare, la Cluj-Napoca: un oraș obișnuit deja cu autobuze electrice și care încurajează transportul public de persoane. Mulțumiri companiei locale de transport public pentru că ne-a primit. Clujeni, aveți ocazia să-l testați în orice zi; dar mai cu seamă în vinerea verde", transmite compania. 

ATP Bus e-UpCity este produsul companiei băimărene ATP Trucks, a fost lansat anul acesta în data de 13 mai, iar prototipul are deschise sesiuni de testare în diverse orașe din țară. 

e-UpCity poate avea între 80 și 95 de locuri. Specificațiile speciale pot aduce, ca și nivel de omolgare, până la 95 locuri. Confortul este asigurat iar fiecare rută poate fi cât mai optimizată. Capacitatea de încărcare a bateriei permite ca ATP Bus să fie soluția excelentă în traficul urban: între 3 și 5 ore timp de încărcare normală, iar autonomia poate fi extinsă până la 360 km. Este dotat cu Wi-Fi, prize USB şi monitor cu memorie externă portabilă pentru diferite proiecţii.

"Costul lui pornește de la 350 de mii de euro, în funcție de dotările care vin puse", spunea, în această vară, Alexandra Moldovan, director de marketing.

Pentru siguranța pasagerilor, autobuzul are în dotare camere de supraveghere montate atât la interior, cât și la exterior. Astfel, datele colectate sunt transmise în timp real șoferului care poate acționa pentru a evita un pericol.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza