Pod sau girație suspendată? Cum ar urma să se facă accesul spre Spitalul Regional

Pod sau girație suspendată? Cum ar urma să se facă accesul spre Spitalul Regional
Claudiu Salanță a prezentat felul în care se va face accesul către noul spital.

Trei drumuri ar urma să lege Clujul de noul spital regional. Propuneri interesante prezentate de arhitectul șef al județului.

Arhitectul șef al județului Cluj, Claudiu Salanță, a prezentat marți, la Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului și Urbanism (CTATU), accesele care ar urma să se facă spre și dinspre Spitalul Regional de Urgență. Propunerea nu este însă definitivă și a fost supusă dezbaterii specialiștilor.

Spitalul Regional de Urgență este un proiect amânat din 2007. Nici acum nu e clar dacă se va putea realiza pe actualul exercițiu financiar al Uniunii Europene sau pe următorul. Se știe doar că urmează să fie terminat un studiu de fezabilitate și că proiectul tehnic este elaborat de o firmă de arhitectură din Germania. În plus, din cele trei spitale naționale ce urmau să fie ridicate, doar Clujul și Craiova sunt la zi cu documentațiile, în timp ce spitalul de la Iași are șanse tot mai mici să fie construit.


Accesul către noul spital ar urma să se facă prin trei artere: unul din DN1, unul dinspre Metro, pe un drum median nou, și unul din centura de sud a Floreștiului. Aceste lucruri sunt clare, iar Claudiu Salanță a precizat că au fost rezervate mai multe terenuri, pentru ca aceste drumuri să poată fi realizate în fapt. Ce nu e clar este cum se va face accesul pe de DN1: în discuție sunt o girație suspendată, în dreptul intrării către magazinul Metro, sau un pod de-a lungul DN1, pe o lungime de 300 de metri.


Salanță a prezentat și felul în care ar urma să arate DN1. Șoseaua ar urma să fie lărgită cu zece metri, prin intermediul unor exproprieri. Astfel, vor rămâne tot două benzi de circulație rutieră pe fiecare sens, dar se vor face benzi dedicate pentru mijloace de transport în comun, respectiv benzi pentru biciclete și trotuare. ”Am constatat că și la intrarea în Cluj, pe sub podul N, putem veni cu benzi dedicate și piste de biciclete, care se leagă de strategia Clujului de a moderniza arterele principale din oraș”, a spus Claudiu Salanță.


În planșe apare și drumul de la Sf. Ion, care ar urma să aibă de asemenea benzi dedicate mijloacelor de transport în comun. În plus, a fost realizat și un desen în care apare, pe DN1, calea ferată pentru tramvai. Asta pentru că în planul de mobilitate urbană durabilă întocmit pentru Cluj se prevedea o asemenea opțiune.

Comenteaza