Nodul rutier de la Sebeş întârzie finalizarea "Autostrăzii Macilor" FOTO

Nodul rutier de la Sebeş întârzie finalizarea
CNAIR nu se grăbeşte să autorizeze construcţia nodului rutier Sebeș, critic pentru decongestionarea traficului de pe DN 1 între Sebeș și Alba Iulia, deşi au trecut 4 luni de la avizarea proiectului tehnic.

"La începutul lunii iunie 2017, după 2 ani de întârzieri nepermise, a fost avizat într-un final în cadrul CNAIR proiectul tehnic al nodului rutier Sebeș, parte din lotul 1 al Autostrăzii A10 Sebeș-Turda, tronson supranumit "Autostrada Macilor".

Construcția acestui nod ar face posibilă decongestionarea traficului de pe DN 1 între Sebeș și Alba Iulia, un tronson de drum pe care se circulă bară la bară în cea mai mare parte a timpului.
Pentru emiterea autorizației de construire și începerea lucrărilor în acest punct critic, mai erau necesari doi pași birocratici: (1) exproprierea terenurilor suplimentare survenite prin modificări ale proiectului tehnic și (2) o notificare a CNAIR la Agenția Națională pentru Protecția Mediului (ANPM) prin care cei de la mediu să fie înștiințați de modificările aduse de noul proiect, aceștia urmând să actualizeze acordul de mediu.

Deși atât directorul general al CNAIR (Ștefan Ioniță), cât și ministrul Transporturilor (Răzvan Cuc) se laudă public cu fiecare ocazie că au deblocat toate proiectele principale de infrastructură, se pare că au omis nodul Sebeș de la deblocare. Nici documentația pentru exproprieri suplimentare nu a fost pusă pe circuitul de avizare (care durează din experiența noastră de anul acesta 5-6 luni) și nici notificarea spre ANPM nu a fost redactată și transmisă.

Au trecut degeaba 4 luni de la avizarea proiectului tehnic. Acest timp a fost utilizat de decidenți în alte direcții: vizite sforăitoare pe șantiere, declarații optimiste, chiar mincinoase, promisiuni peste promisiuni fără acoperire în realitate.

Domnule Cuc, domnule Ioniță, șoferii care petrec zilnic ore din viața lor pe un drum național blocat aproape non-stop între Sebeș și Alba Iulia nu au nevoie de promisiuni fără conținut sau de spectacole penibile pe șantiere! Vor conducători responsabili, profesioniști, care să lase populismul la o parte și să se apuce serios de treabă", transmit reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructura. 

Lotul 1 al Autostrăzii Sebeş - Turda este cel mai în urmă cu lucrările, care, conform contractului încheiat între CNADNR SA şi Asocierea Impresa Pizzarotti & C SpA - Pomponio Construcţii SRL la 2 decembrie 2014, trebuiau finalizate la data de 2 octombrie 2016. În actualele condiţii, cel mai probabil s eva putea circula pe acest lot în anul 2019. Există chiar posibilitatea ca nodul rutier de la Sebeş să fie finalizat abia în 2020.

Autostrada Sebeș-Turda:

Lot 1 - 17,0 km - de la intrarea pe autostradă în Sebeş până la Pârâul Iovului
Constructori: asocierea Impresa Pizzarotti - Pomponio
Cost: 541 mil. lei, fără TVA

Lot 2 - 24,3 km - de la Pârâul Iovului până la intrarea în Aiud
Constructori: asocierea Aktor - Euroconstruct Trading
Cost: 549 mil. lei, fără TVA.

Lot 3 - 12,5 km - de la intrarea în Aiud până la nodul de la Decea
Constructori: asocierea Tirrena Scavi - Societa Italiana per Condotte d'Acqua
Cost: 420 mil. lei, fără TVA

Lot 4 - 16,3 km - de la nodul Decea până în Turda
Constructori: asocierea Porr Construct - Porr Bau
Cost: 470 mil. lei, fără TVA

 

Comenteaza