Licitaţie pentru firme noi care să salubrizeze oraşul

Licitaţie pentru firme noi care să salubrizeze oraşul
Contractele cu Rosal şi Brantner de salubrizare a oraşului, vara şi iarna, care expiră toamna anului vor fi prelungite, însă până la încheierea unor contracte noi, cu societăţi care vor participa la licitaţia pe care primăria o va lansa. Cel mai probabil în luna mai.

Primarul Emil Boc s-a justificat în faţa plenului Consiliul Local că nu doreşte prelungirea contractelor de salubrizare stradală cu Rosal şi Brantner pe patru ani, aşa cum au solicitat firmele, uzând de o prevedere contractuală. „Vom avea licitaţie. Nu vom avea alte opţiuni. Să nu acceptăm prelungirea. Să organizăm licitaţia în condiţii de transparenţă şi responsabilitate", a menţionat Boc.

„Eu vă cred, dar trebuie să fiţi de acord cu mine. Studiul de opotunitate e pentru cunoscători. Dar două trei cuvinte ca să fie clar că nu îl ţinem patru ani cât se poate face prelungirea, ci că facem licitaţiei. Am înţeles că studiul de opotunitate e faza incipientă a achiziţiei dar trebuie să avem şi garanţia că aceasta este parcursă", a subliniat Anastase.

Primarul Emi Boc a aceeptat amendamentul, iar plenul a aprobat procedura de inniţiere a unei noi licitaţii, în cadrul şedinţei de astăzi.

Studiul de oportunitate care va dicta condiţiile în care se va organiza noua licitaţie va fi gata, potrivit primarului, pânăla la următoarea şedinţă de consiliu, după cum a mai explicat primarul.

 

Comenteaza