La loc comanda! Licitație anulată, la CTP

La loc comanda! Licitație anulată, la CTP
O atribuire organizată de Compania de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca nu a atras nicio ofertă concretă.

CTP a anunțat că procedura de licitație pentru 10 minibuze a fost anulată. Depunerea ofertelor a fost programată luna aceasta. "Am organizat licitația pentru 10 minibuze, adică autobuze foarte scurte, de 9-10 m. Au cerut lămuriri și detalii trei societăți, Briaris, reprezentant Iveco, Scania și Anadolu, dar niciuna nu a depus ofertă financiară, așa că am anulat licitația. O vom lua de la capăt în cel mai scurt timp", a spus Liviu Neag, directorul CTP.

Noile minibuze ar urma să fie utilizate în zone cu public restrâns sau pe artere foarte înguste, un exemplu în acest sens fiind strada Edgar Quinet, din cartierul Mănăștur. Compania este într-un an foarte agitat, din punct de vedere al achizițiilor. Abia încheiat contractual pentru cumpărarea a 20 de troleibuze, la orizont au apărut licitațiile pentru 50 de autobuze nearticulate (12 m lungime), 15 articulate (18 m) și 10 minibuze.

Prima a fost anulată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, iar CTP o va relua, de data aceasta intenționând să cumpere 60 de unități. "În 2 noiembrie va avea loc depunerea ofertelor pentru cele 60 de autobuze", a menționat Neag. În schimb, atribuirea pentru cele 15 autobuze articulate s-a finalizat cu succes: furnizorul va fi Mercedes. Noile autobuze urmează să ajungă la Cluj până în luna martie.

Pe de altă parte, primăria este în proces de cumpărare a 11 autobuze electrice, iar din primele fonduri europene absorbite, va mai achiziționa 19. În planul municipalității mai este prevăzută cumpărarea de tramvaie și troleibuze noi, tot din fonduri atrase de la Bruxelles, prin Programul Operațional Regional axa 4.1.

Comenteaza