Încă două avize pentru cel mai mare cartier al Clujului

Încă două avize pentru cel mai mare cartier al Clujului

Doar două avize mai sunt neceare pentru aprobarea Planului Urbanistic Zonal pentru cartierul Sopor.

„Mai avem nevoie de avizul de la Aeronautica și de cel de Agenția de Mediu ca să putem să intrăm în dezbaterea publică și, la final de an, să aprobăm PUZ-ul. Au fost deja întâlniri cu cetățenii. Va fi cel mai mare cartier nou sau modernizat din România și sunt deja trasate druurile principale și secundare”, a spus Dan Tarcea la ZIUA LIVE. 

Cartier de 250 de hectare

Primăria Cluj-Napoca este prima administrație publică locală din România care a demarat un proiect de dezvoltare de la zero a unui nou cartier de locuințe. Masterplanul viitorului cartier Sopor se va întinde pe o suprafață de 250 ha. PUZ al viitorului cartier este în curs de realizare de către o echipă de arhitecți care a fost aleasă în urma unui concurs internațional de soluții, câștigat de către Asiza Birou de Arhitectură – o echipă coordonată de arhitecții Vlad Sebastian Rusu și Octav Olănescu.

Acest concurs a avut ca scop principal selectarea celei mai bune soluții în vederea “Elaborării unui Master Plan / Plan Urbanistic Zonal în cartierul Coloniile Sopor”. Prin concurs s-a dorit identificarea unui nou mod de urbanizare sustenabil, orientat spre generațiile viitoare și spre bună conviețuire. Așadar, principiul de bază este creșterea calității vieții oamenilor în mediul urban prin soluții integratoare și inovatoare.

Structura cartierului va avea la bază conceptul de calitate a vieții, adică un țesut urban care să pună la dispoziția viitorilor locuitori toate elementele necesare pentru a se simți bine „acasă”. Astfel, au fost luate în calcul spații publice având dotări complexe, o rețea de transport public bine dezvoltată, piste de biciclete, zone verzi, centru de cartier, zone pentru diverse activități economice și social-culturale, precum și zone de locuire.

Având în vedere complexitatea proiectului și diversele opțiuni pentru implementarea acestuia, proprietarii din zonă au fost asigurați de întreaga deschidere a administrației publice și a echipei care realizează Master Planul. Urmează alte consultări publice în cadrul cărora toate opiniile părților implicate vor fi ascultate, astfel încât soluțiile finale să fie cele mai potrivite pentru dezvoltarea cartierului, implicit a orașului.

Comenteaza