Deblocarea proiectului Autostrăzii Transilvania, cerută de liderii Regiunii de Nord-Vest

Deblocarea proiectului Autostrăzii Transilvania, cerută de liderii Regiunii de Nord-Vest

Președinții consiliilor județene din Regiunea de Nord-Vest a țării au semnat o scrisoare deschisă prin care cer deblocarea procedurilor pe Autostrada Transilvania.

Preşedinţii consiliilor judeţene din Regiunea Nord-Vest au transmis Guvernului o scrisoare deschisă pentru susţinerea proiectului Autostrăzii Transilvania, arătând că acesta va creea noi oportunități de dezvoltare pentru regiune. Reprezentanții celor șase județe s-au întâlnit în cadrul şedinţe de lucru ce a avut loc pe 16 ianuarie, la Zalău, pe marginea elaborării unei strategii regionale care să permită dezvoltarea social-economică echilibrată şi durabilă a acestora.

„Discuţiile au vizat şi viitoarele ghiduri de finanţare ce urmează să fie lansate în cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027, precum şi identificarea soluţiilor optime pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere – coloana vertebrală a dezvoltării României, inclusiv a Regiunii. În acelaşi context, reprezentanţii administraţiilor judeţene au transmis o scrisoare deschisă premierului Nicolae Ionel Ciucă şi viceprim-ministrului Sorin-Mihai Grindeanu, prin care solicită sprijin în vederea deblocării tuturor aspectelor legate de continuare celei mai vechi şi importante investiţii – Autostrada A3 – Transilvania, proiect demarat în urmă cu mai bine de două decenii şi marcat de o serie de disfuncţionalităţi inadmisibile”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Consiliul Judeţean (CJ) Sălaj.

„Considerăm că această investiţie majoră prezintă un interes strategic pentru România şi pentru dezvoltarea sustenabilă a Regiunii Nord-Vest, prin crearea unor infrastructuri de afaceri, incluzând parcuri industriale şi logistice, cu locurile de muncă aferente, infrastructură turistică, mici afaceri locale şi multe alte activităţi complementare”, se arată în scrisoarea deschisă.

Semnatarii scrisorii deschise sunt preşedinţii consiliilor județene Bihor – Ilie Bolojan, Bistriţa-Năsăud – Emil-Radu Moldovan, Cluj – Alin Tişe, Maramureş – Ionel Bogdan, Satu Mare – Pataki Csaba şi Sălaj – Dinu Iancu-Sălăjanu.

De asemenea, susţin semnatarii scrisorii, finalizarea proiectului autostrăzii ar conduce la interconectarea judeţelor din Regiunea Nord-Vest cu celelalte regiuni, la creşterea mobilităţii pe piaţa forţei de muncă şi nu numai, cu impact benefic la nivelul tuturor comunităţilor din regiune.

„Apreciem că după 20 de ani de la demarare, această investiţie vitală pentru regiunea noastră necesită a fi urgentată pe toate căile legale, pe de o parte prin reluarea, într-un termen cât mai scurt, a procedurilor de achiziţie publică, iar pe de alta, prin impulsionarea ritmului execuţiei lucrărilor pe tronsoanelor aflate în lucru”, subliniază oficialii celor şase consilii judeţene.

 Președinții consiliilor județene din regiunea nord-vest, mai puțin președintele CJ Cluj, care a fost reprezentat de vicepreședintele Vákár István, au participat la ședința de luni. Următoarea întâlnire a preşedinţilor consiliilor judeţene din Regiunea Nord-Vest va avea loc în 2 februarie, în judeţul Maramureş.

Comenteaza