Autostrada Transilvania, împrumut de 200 de milioane Euro: Guvernul aprobă azi Proiectul de Lege pentru contractul de finanțare prin PNRR al loturilor UMB

Autostrada Transilvania, împrumut de 200 de milioane Euro: Guvernul aprobă azi Proiectul de Lege pentru contractul de finanțare prin PNRR al loturilor UMB

Guvernul va aproba joi, 11 ianuarie 2024, Proiectul de Lege pentru contractul de finanțare prin PNRR al loturilor UMB de pe Autostrada Transilvania. 

Este vorba despre un împrumut de 200 de milioane Euro, cofinanțarea loturilor Nădășelu-Zimbor-Poarta Sălajului (42 km.). Un Memorandum pentru împrumutul de 200 de milioane de Euro de la Banca Europeană pentru Investiții (BEI) a fost aprobat încă din octombrie 2023, iar Legea pentru aprobarea contractului de finanțare va fi transmisă acum Parlamentului, a transmis economedia.ro.

Loturile dintre Nădășelu, Zimbor și Poarta Sălajului sunt cele mai avansate proiecte de infrastructură rutieră finanțate prin PNRR (autostrăzile din împrumuturi /infrastructura feroviară se finanțează prin PNRR din granturi), lungimea totală este de 42 de kilometri, iar stadiul de execuție este de 72% pentru cei 30 de kilometri dintre Nădășelu și Zimbor respectiv 41% pentru secțiunea de 12 km dintre Zimbor și Poarta Sălajului. Însă, pentru secțiunea Nădășelu - Mihăești situația este mult mai complicată din cauza problemei viaductelor scoase din contract pe care ar urma să le construiască Ozaltin (Turcia).

Împrumutul acoperă până la 50 % din costul Autostrăzii, se arată în Proiectul de Lege : ,,În baza aprobării Guvernului și a Președintelui României, la data de 16 noiembrie 2023, la București și la data de 20 noiembrie 2023, la Luxemburg a fost semnat Contractul de finanțare dintre România și Banca Europeană de Investiții în valoare de 200 milioane euro, destinat sprijinirii proiectului de investiții Autostrada A3.

Proiectul, respectiv secțiunea de la Nădășelu la Poarta Sălajului din autostrada A3 “Autostrada Brașov – Târgu Mureș – Cluj – Oradea”, face parte din lista proiectelor incluse în Master Planul General de Transport al Romaniei (MPGT), aprobat prin HG nr. 666/2016. De asemenea, obiectivul se regăseste și în cadrul Programului investițional pentru dezvoltarea infrastructurii de transport pentru perioada 2020 – 2030, aprobat prin HG nr. 1312/2021, care reprezintă actualizarea strategiei de implementare a Master Planului General de Transport al României, respectiv prioritizarea investițiilor pentru perioada 2020 – 2030. Obiectivul principal al Proiectului îl constituie construcția unei secțiuni din autostrada A3, cu o lungime de 42,3 km, profil 2×2 benzi de circulație, între Nădășelu si Poarta Sălajului. Se estimează că Proiectul se va finaliza în 2025, data finală de disponibilizare a împrumutului fiind de până la 48 de luni de la data semnării Contractului de finanțare. Conform prevederilor Contractului de finanțare, împrumutul poate fi tras în maxim 10 tranșe, valoarea minimă a unei tranșe fiind de 20 milioane euro. Împrumutul acoperă până la 50% din costul total al Proiectului. Nu sunt eligibile cheltuielile cu TVA și cele privind exproprierile.”-Proiectul de Lege pe care Guvernul îl transmite Parlamentului spre aprobare.

Lotul Nădășelu -Zimbor (30 km.) are un cost actualizat de 1,5 miliarde lei, iar pentru lotul Zimbor-Poarta Sălajului (12 km.) UMB va primi 836 milioane lei.

Comenteaza