CNSAS: Nu sunt date privind calitatea de colaborator al fostei Securităţi pentru niciun candidat la prezidenţiale

CNSAS: Nu sunt date privind calitatea de colaborator al fostei Securităţi pentru niciun candidat la prezidenţiale
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a anunţat, vineri, că a finalizat verificările candidaţilor la alegerile prezidenţiale şi nu au rezultat date care să probeze colaborarea vreunuia dintre aceştia cu fosta Securitate.

Precizăm că nu au rezultat date sau informaţii care să probeze calitatea de colaborator al fostei Securităţi/ lucrător al acesteia, în sensul legii, pentru niciunul dintre aceştia", a arătat CNSAS, într-un comunicat de presă transmis vineri agenţiei Mediafax.

Sursa citată a precizat că a verificat candidaţii la alegerile prezidenţiale din noiembrie în baza prevederilor OUG 24/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea 293/2008.

Potrivit legii, persoanele care candidează pentru funcţia de preşedinte al României fac o declaraţie pe propria răspundere în care arată că au avut sau nu calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia. Declaraţiile pe propria răspundere sunt depuse la Biroul Electoral Central, care, în 24 de ore de la înregistrare, le înaintează CNSAS.

Verificarea de către CNSAS a existenţei documentelor şi informaţiilor privind calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia a candidaţilor se face din oficiu, în termen de şapte zile de la primirea declaraţiei pe propria răspundere, potrivit procedurii din OUG 24/2008.

"Pentru a asigura dreptul de acces la informaţii de interes public, orice cetăţean român, cu domiciliul în ţară sau în străinătate, precum şi presa scrisă şi audiovizuală, partidele politice, organizaţiile neguvernamentale legal constituite, autorităţile şi instituţiile publice au dreptul de a fi informate, la cerere, în legatură cu existenţa sau inexistenţa calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia, în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, a candidaţilor la alegerile prezidenţiale", se mai arată în Legea 293/2008 de aprobare a OUG 24.

 

Comenteaza