Fraudă online periculoasă: Ce este phishing-ul țintit și cum să te protejezi

Fraudă online periculoasă: Ce este phishing-ul țintit și cum să te protejezi

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) atrage atenția asupra unei forme sofisticate de fraudă online: phishing-ul țintit.

Spre deosebire de atacurile obișnuite, acestea sunt concepute special pentru a viza anumite persoane sau organizații, folosind informații colectate anterior pentru a crea mesaje aparent credibile.

Scopul atacatorilor este obținerea de date sensibile, accesul neautorizat la sisteme interne sau compromiterea conturilor. În mod frecvent, țintele sunt angajați, manageri sau persoane din conducerea organizațiilor, iar mesajele par să vină de la colegi, parteneri de afaceri sau chiar autorități cunoscute.

Pentru a se proteja, DNSC recomandă:

  • Verificarea atentă a adresei expeditorului, chiar dacă aceasta pare cunoscută;
  • Evitarea click-urilor pe linkuri sau atașamente suspecte, mai ales dacă mesajul creează senzația de urgență;
  • Confirmarea cererilor neobișnuite printr-un canal secundar, precum apelul telefonic;
  • Raportarea imediată a oricărei tentative suspecte către autoritățile competente.

Autoritatea subliniază că, în era digitală, vigilența rămâne cea mai eficientă protecție împotriva atacurilor cibernetice.

Comenteaza