Vrei un smartphone ieftin? Uite soluţia

Vrei un smartphone ieftin? Uite soluţia
Tot mai mulţi sunt cei care îşi doresc un telefon deştept, cu diagonală mare şi ieftin. Cum pot să îşi împlinească dorinţa.

Smartphone-ul devine o unealtă tot mai importantă pentru oamenii zilelor noastre. Şi asta pentru că există o dependenţă de online, în special de Facebook şi de email, care poate fi tratată cu astfel de aparate şi de o conexiune la Internet.

Pont: există un operator de telefonie mobilă care îţi pune la dispoziţie Internet nelimitat la numai 4 euro. Nu îi facem reclamă, va trebui să îl identificaţi singuri. Dezavantaj: are acoperire numai în oraşele mari şi pe drumurile naţionale.

În magazinele operatorilor de telefonie, telefoanele sunt foarte scumpe. Nici dacă se iau cu abonament nu sunt prea ieftine (dacă nu vă luaţi cumva un abonament cu peste 20 de euro pe lună) şi, în plus, plătiţi rate în respectivul abonament, chiar dacă operatorul nu recunoaşte acest lucru.

Să zicem că vreţi un telefon cu touchscreen care să aibă diagonala de 5 inch, wi-fi, 3G, quad-core, Android 4.2.2, cu o cameră foto decentă, de minim 5 MP. Asta înseamnă că, pe lângă Facebook şi email, puteţi avea o experienţă confortabilă pe youtube sau să vedeţi filme online, fără să vă mijiţi ochii.

Cât costă aceste telefoane în oferta actuală? Păi să vedem: Samsung Galaxy S4, 397 de euro, cu abonament de 10 euro, Orange Reyo, 107 euro, cu abonament de 12 euro - la un operator de telefonie; Huawei Ascend P6 - 259 de euro, cu abonament de 9 euro, HTC One - 364 de euro, cu 10 euro plătiţi lunar, la alt operator.

Alternativa e piaţa din China, care produce telefoane bune. Şi ieftine. Marii producători sunt terifiaţi de abundenţa de modele şi de preţul redus unui smartphone din China, care le scade mult din venituri. Veţi spune că sunt chinezării; vă voi spune că mi-am comandat unul şi funcţionează. Ştiţi cât am dat pe el? 90 de euro.

Există o sumedinie de site-uri şi o mulţime de modele, iar de multe dintre ele nu aţi auzit. Cele mai cunoscute sunt Lenovo, Xiaomi sau Huawei, dar acestea sunt cele mai scumpe. Există însă şi branduri ca INew, Doogee, ZTE, Cubot şi multe altele, mai de nişă, dar cu modele performante. Există şi telefoane proaste, de aceea trebuie să fiţi atenţi. Vezi AICI un top al celor mai bune telefoane chinezeşti, realizat de un blogger specializat pe această nişă.

Pont: dacă vreţi un asemenea telefon, comandaţi-l direct de la un dealer din străinătate. Există varianta de transport gratis, "free shipping". Ele vă pot fi aduse şi de firme româneşti care le importă, dar la preţuri aproape duble. Feriţi-vă însă de telefoanele fără garanţie.

Ideal la aceste telefoane: majoritatea sunt cu DUAL SIM, aşa încât nu mai e nevoie să umblaţi cu două telefoane prin buzunare, apoi sunt DEBLOCATE; puteţi folosi cartele de Orange, Vodafone sau Cosmote, fără niciun fel de probleme.

Vă invit să comentaţi acest articol. Dacă aveţi un asemenea telefon sau dacă vreţi informaţii despre cum să îl comandaţi scrieţi-ne la comentarii.

Comenteaza