Tehnici de prim-ajutor! Cum poți salva viața unui om căzut pe stradă

Tehnici de prim-ajutor! Cum poți salva viața unui om căzut pe stradă

Câldura caniculară poate provoca probleme de sănătate, motiv pentru care este important să știi cum să reacționezi într-o situație de urgență.

Căldura poate provoca probleme de sănătate grave, în special persoanelor în vârstă, bolnavilor cronic și copiilor. Din acest motiv e important să știm să acordăm prim-ajutor, într-o situație de urgență. Astfel de cursuri se fac în spitale, periodic.

Daniela Voinea - asistent-șef Inst. Marius Nasta: Mă apropii, mă asigur că nu e nimic căzut, că nu e niciun cablu electric. Verific dacă răspunde. Mă așez în genunchi, lângă, cu mâinile pe umeri, ușor îl zgâlțâi și întreb, cu voce tare, sunteți bine? Nu-mi răspunde.

Daniela Voinea - asistent-șef Inst. Marius Nasta: Pasul 2 e să verific dacă respiră. O mână pe frunte, înclin ușor capul, 2 degete sub bărbie și ridic, mă apropii cu urechea de gura victimei, privesc toracele. Nu mai mult de 10 secunde.

Daniela Voinea - asistent-șef Inst. Marius Nasta: Dacă sunt singură, sun la 112, pornesc spikerul și locația și încep manevrele de resucitare. Dacă am ajutor, rog să sune la 112, care e mesajul clar care trebuie dat la 112: nu răspunde, nu respiră, am început manevrele de resuscitare și sunt în locul cutare, am nevoie de un defibrilator.

În manevrele de resuscitare, este important ca persoană care acordă primul ajutor să știe cum se fac compresiile corect.

Daniela Voinea - asistent-șef Inst. Marius Nasta: Pieptul gol, jumătatea inferioară a sternului, podul palmei, vin cu cealaltă palmă deasupra, coatele drepte și vin perpendicular pe victimă. Dacă veți face de aici, veți obosi. Ritmul e de 120 pe minut.

Daniela Voinea - asistent-șef Inst. Marius Nasta: Dacă e vorba de un copil, se fac respirațiile salvatoare. O mână pe frunte, înclin ușor, 2 degete sub bărbie, cu degetul arătător și degetul mare pensez nasul victimei. Expir prelung acoperind gura complet și în același timp urmăresc expansiunea toracelui. Dacă nu îmi ies respirațiile, nu insist, fac compresiile până vin ajutoare, potrivit digi24.ro.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

Comenteaza
loading...