Ploile și temperaturile scăzute pun stăpânire pe România. Anunțul ANM

Meteorologii anunță vreme instabilă în perioada următoare în întreaga țară.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o informare de ploi importante cantitativ, ninsori temporar viscolite la altitudini de peste 1.700 de metri, intensificări ale vântului și vreme rece, valabilă în întreaga țară până joi seara.
Potrivit sursei citate, în intervalul 5 octombrie, ora 21:00 - 9 octombrie, ora 21:00, din noaptea de duminică spre luni (5/6 octombrie), aria ploilor se va extinde treptat dinspre sud-vest, în întreaga țară.
Cantitățile de apă vor fi însemnate și se vor acumula 25 - 50 l/mp, iar în Muntenia, Dobrogea și Moldova, 70 - 100 l/mp, în special de luni seară (6 octombrie) și până miercuri dimineața (8 octombrie).
În Carpații Meridionali, la altitudini de peste 1.700 de metri, temporar vor fi precipitații și sub formă de lapoviță și ninsoare, în timp ce marți (7 octombrie) va ninge viscolit și se va depune strat de zăpadă.
Temporar, vântul va avea intensificări în sud, în est, la munte și pe arii restrânse în rest, cu viteze, în general, de 45 - 55 km/h, iar în cea mai mare parte a Munteniei, în Dobrogea, în centrul și sudul Moldovei, precum și în Carpații Meridionali și de Curbură, de peste 60 - 70 km/h.
Vremea va fi rece în cea mai mare parte a țării, în general cu temperaturi maxime cuprinse între 12 și 18 grade și minime între 3 și 12 grade.