Nu scăpăm de ploi! Cod galben de averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și grindină

Nu scăpăm de ploi! Cod galben de averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și grindină

Clujul intră sub atenționare de cod galben de vreme rea, începând cu noaptea de sâmbătă spre duminică.

Abonează-te pe   Poza noua 31.03.2021
Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitează pagina principală ZIUA DE CLUJ

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), sâmbătă, în zonele de deal şi de munte, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, în cea mai mare parte a Transilvaniei, local în Moldova şi în sudul Banatului vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, vijelii şi grindină.

Pentru aproape toată ţara a fost emis cod galben care intră în vigoare la ora 11.00 şi este valabil până la ora 21.00. În intervale scurte de timp cantităţile de apă vor depăşi 25 - 30 l/mp şi izolat 40 l/mp.

Manifestări de instabilitate atmosferică accentuată vor fi şi în restul teritoriului, dar pe suprafeţe mai mici şi pe intervale mai scurte de timp.

Din noaptea de sâmbătă spre duminică, de la ora 2.00, se restrânge codul galben şi rămâne valabil doar în judeţele Caraş-Severin, Timişoara, Arad, Bihor, Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Cluj, Hunedoara, Alba, Sibiu, Mureş, Bistriţa-Năaăsud, Harghita, Suceava, Neamţ, Iaşi şi Botoşani.

Această avertizare este valabilă până duminică, la ora 10.00. Vor fi averse însemnate cantitativ, descărcări electrice şi intensificări ale vântului. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi local 25 - 30 l/mp şi izolat 35 - 40 l/mp.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza