NOTIFICARE

NOTIFICARE

Subscrisa, Alpha Insolvency IPURL, cu sediul în Cluj-Napoca, str. Minerilor, nr. 49, CIF 31275990, Nr. Matricol 2A0848, în calitate de lichidator judiciar

NOTIFICĂ

Deschiderea procedurii insolvenței în formă simplificată împotriva debitoarei PCS TRADE INVEST SRL cu sediul în Municipiul Cluj-Napoca, Str. Becaș, Nr. 36/A, Judet Cluj, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Cluj sub nr. J12/4335/2008, având CUI 24673950 prin Încheierea civilă nr. 1984/2020 pronunţată la data de 16.12.2020 de Tribunalul Specializat Cluj, în dosarul nr. 722/1285/2020. Termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra averii debitorului este 25.01.2021. Termenul de verificare a creanţelor, de întocmire şi publicare în BPI a tabelului preliminar de creanţe este 08.02.2021. Termenul pentru depunerea contestaţiilor faţă de tabelul de creanţe, cu privire la creanţele şi drepturile trecute sau, după caz, netrecute de lichidatorul judiciar în tabel este de 7 zile de la publicarea acestuia în Buletinul procedurilor de insolvenţă. termenul pentru examinarea stadiului procedurii soluţionarea eventualelor contestaţii şi pentru definitivarea tabelului de creanţe este data de 24.02.2021.

Prima Adunare a Creditorilor va avea loc în data de 12.02.2021 ora 12:00 la sediul lichidatorului judiciar din Cluj-Napoca, str. Minerilor, nr. 49, jud. Cluj

Comenteaza