Mesaj nou de vreme severă! COD GALBEN de furtuni și caniculă la Cluj

Mesaj nou de vreme severă! COD GALBEN de furtuni și caniculă la Cluj

Meteorologii au emis noi avertizări Cod Galben și Cod Portocaliu de ploi și vijelii, pentru aproape toată țara, valabile până vineri dimineață.

Potrivit meteorologilor ANM, instabilitatea atmosferică va fi accentuată până la sfârșitul săptămânii.

Avertizarea Cod Portocaliu de ploi abundente și vijelii puternice este valabilă în perioada 01 iulie, ora 14.00 – 02 iulie, ora 6.00, interval în care în Moldova, local în Maramureș, Transilvania și la munte, iar spre seară și noaptea și în Muntenia și cea mai mare parte a Dobrogei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică deosebit de accentuată. Vor fi vijelii puternice, intensificări ale vântului cu rafale de peste 80…90 km/h, grindină și frecvente descărcări electrice. Aversele vor fi torențiale, iar cantitățile de apă vor depăși local 35…50 l/mp și izolat 60…70 l/mp.

 
De asemenea, de joi de la ora 10.00, până vineri la ora 10.00 este în vigoare și un Cod Galben de instabilitate atmosferică și disconfort termic ridicat. În intervalul menționat, în cea mai mare parte a țării, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice și pe arii restrânse grindină și vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 25…40 l/mp.

Local în regiunile extracarpatice, disconfortul termic se va menține ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

 

Comenteaza