Cod galben de ploi, începând de mâine

Cod galben de ploi, începând de mâine
O nouă avertizare de ploi va fi emisă pentru noaptea de vineri spre sâmbătă, când precipitaţiile vor fi mai consistente în sud-estul ţării, respectiv în sudul Moldovei, Doborogea, Bărăgan şi Oltenia.

Directorul executiv al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Florinela Georgescu, a anunţat, la comandamentul pentru situaţii de urgenţă condus de vicepremierul Liviu Dragnea, că joi după-amiază vor fi noi sisteme noroase, iar pe arii restrânse se pot înregistra cantităţi mai importante de precipitaţii.

Ca urmare a faptului că în noaptea de joi spre vineri aria precipitaţilor se va extinde, ANM a emis o atenţionare de cod galben pentru toate judeţele din Moldova. În judeţele atenţionate cu cod galben, până vineri dimineaţa se vor înregistrat precipitaţii care pot depăşi 25 de litri pe metru pătrat şi izolat 50-60 de litri pe metru pătrat. Cele mai mari cantităţi sunt de aşteptat în nodrul Moldovei, în zonele de deal şi munte, precum şi, posibil, în judeţele Galaţi şi Vaslui, spre Prut.

În noaptea de joi spre vineri, şi în Transilvania, Oltenia şi Muntenia se vor putea înregistra, izolat, precipitaţii de 30-35 de litri pe metru pătrat.

ANM a emis, joi la prânz, o avertizare cod galben de ploi pentru judeţele Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Bacău, Vaslui, Galaţi şi Vrancea.

Potrivit avertizării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), începând de joi, ora 21.00 şi până vineri, ora 09.00, vor fi ploi pe arii extinse în estul, sudul şi centrul ţării.

"Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în Moldova cantităţile de apă vor depăşi local 25 l/mp şi pe arii restrânse 50...60 l/mp", se arată în avertizare.

Meteorologii au precizat că fenomene de instabilitate atmosferică se vor semnala şi în această după-amiază, cu caracter local în majoritatea regiunilor. Cantităţi de apă de 30 - 35 de litri pe metru pătrat vor fi şi în zona Carpaţilor Meridionali, în Oltenia, Muntenia şi Transilvania.

 

Comenteaza