Atenție la incendiile de vegetație! Amenzile sunt uriașe

Atenție la incendiile de vegetație! Amenzile sunt uriașe

Pompierii ISU Cluj atrag atenția că nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii miriştilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului sau vegetaţiei ierboase constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă.

Pompierii clujeni au fost solicitați, în ultimele zile, să intervină în cazul unor incendii de stufăriș, iar, având în vedere că se apropie primăvara, ISU Cluj le atrage atenția clujenilor că folosirea focului deschis în apropierea terenurilor agricole este o acțiune periculoasă.

"Flăcările se pot propaga într-un timp foarte scurt și pot afecta culturile agricole, locuințele, fondul forestier sau, în cele mai grave situații, pot provoca și victime", atenționează pompierii.

Conform ISU Cluj, cetățenii sunt obligaţi să respecte normele privind protecția mediului care interzic arderea vegetației uscate. Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii miriştilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului sau vegetaţiei ierboase constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice şi de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru persoanele juridice.

De asemenea, potrivit sursei citate, un regim sancționator distinct este stabilit pentru arderea miriștilor, stufului, tufărișurilor și vegetației ierboase din ariile protejate și de pe terenurile supuse refacerii ecologice, faptă care constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, dacă a fost de natură să pună în pericol viața ori sănătatea umană, animală sau vegetală.

Pentru preîntâmpinarea unor situații care pot duce la izbucnirea incendiilor de vegetație aveți în vedere următoarele măsuri:

  • Nu utilizați focul deschis în locuri cu pericol de incendiu și pe timp de vânt!
  • Supravegheați permanent copii pentru a preveni jocul acestora cu focul!
  • Strângeți și depuneți toate resturile numai în locuri special amenajate!
  • Nu aruncați la întâmplare resturi de țigări și chibrituri aprinse!
  • Nu utilizați foc deschis în zonele afectate de uscăciune avansată!
  • Nu efectuați lucrări care creează condiții favorizante pentru producerea de incendii!
  • Asigurați protejarea față de efectul direct al razelor solare a recipientelor, rezervoarelor și altor tipuri de ambalaje care conțin vapori inflamabili sau gaze lichefiate sub presiune, prin depozitare la umbra!
  • Informați-vă și respectați măsurile stabilite de autorități!
  • Anunțați în cel mai scurt timp orice început de incendiu pe care îl observați, la numărul unic pentru apeluri de urgență – 112!
  • Nu vă deplasați prin perdeaua de fum generată de incendiu!
Comenteaza