Aplicaţie care oferă în timp real informaţii despre domeniile de schi, lansată la Cluj

Aplicaţie care oferă în timp real informaţii despre domeniile de schi, lansată la Cluj
Prima aplicaţie din România care oferă în timp real informaţii despre starea pârtiilor a fost lansată, luni, de o echipă de IT-işti clujeni.

Aplicaţia, botezată de creatorii ei Onpiste, a fost gândită pentru telefonul mobil, iar informaţiile postate se referă la starea pârtiei şi a infrastructurii de schi, a stratului de zăpadă, la starea vremii sau preţurile practicate, dar oferă şi alte informaţii considerate utile de către iubitorii acestui sport.

Sergiu Şuteu, cel care s-a ocupat de coordonarea echipei care a dezvoltat aplicaţia, a explicat că aceasta oferă şi o hartă interactivă şi o listă cu cele 50 de domenii de schi şi pârtii din România.

"Am lansat luni aplicaţia open source Onpiste pentru telefonul mobil, prima din România şi din Europa pentru domeniile de schi, în care utilizatorii postează în timp real informaţii despre starea pârtiilor, calitatea zăpezii, timpul de aşteptare la instalaţiile pe cablu sau starea vremii. Astfel, în aplicaţie apar informaţii despre zăpada de pe pârtie - dacă este bătută, îngheţată, apoasă sau prezintă petice de pământ, despre starea vremii - dacă e ger, soare, viscol, despre timpul de aşteptare la instalaţiile pe cablu, cum este drumul până la pista de schi - aglomerat, acoperit cu zăpadă sau curăţat", a explicat Şuteu.

Dezvoltarea aplicaţiei, care a durat patru luni, a fost făcută în urma unei colaborări cu singura revistă online de schi din România. Cei care pot posta informaţii despre starea pârtiilor pot fi chiar schiorii, iar în perioada următoare echipa care s-a ocupat de dezvoltarea aplicaţiei îi va aduce modificările necesare pentru ca utilizatorii să poată încărca şi fotografii sau chiar înregistrări video. De asemenea, aplicaţia va oferi şi un calendar al evenimentelor care vor fi organizate pe domeniile de schi, respectiv serbări ale zăpezii, concursuri sportive, concerte.

Şi unii instructori de schi consideră aplicaţia utilă, deoarece îi ajută pe cei care îndrăgesc sporturile de iarnă să ia mai uşor deciziile necesare pentru a avea o zi reuşită pe pârtie.

"Dacă vrei să mergi într-un week-end la schi şi nu ştii cum e pârtia, cum e vremea, cum e drumul până acolo, deschizi aplicaţia Onpiste şi ai toate informaţiile la îndemână. Dacă nu sunt condiţii pe pârtia de la Băişoara, de exemplu, şi vezi în aplicaţie că se schiază bine la Cavnic, mergi acolo", a spus Mihai Orban, care este instructor de schi şi snowboard.

Echipa de IT-işti intenţionează ca în viitor să extindă aplicaţia, care să ofere şi informaţii despre pârtii din Europa şi despre posibilităţi de cazare în apropierea lor. Tot în viitor, aplicaţia va permite şi apelarea serviciului Salvamont. Aplicaţia Onpiste poate fi descărcată gratuit din sistemele de operare IOS şi Android.

 

Comenteaza