Titularizare 2026. Ce note au obținut candidații din Cluj la proba practică
- Scris de Ziua de Cluj
- 06 Iul 2026, 13:07
- Educaţie
- Ascultă știrea
Notele la inspecțiile speciale la clasă și probele practice decid cine rămâne în cursa pentru un post de titular și cine ratează examenul scris.
Inspectoratul Școlar Județean Cluj a afișat rezultatele candidaților înscriși la concursul de Titularizare 2026 la inspecțiile speciale la clasă, probele practice și probele orale de limbă. Listele cu rezultatele de la Cluj pot fi consultate pe site-ul IȘJ sau pe site-ul Titularizare 2026 și cuprind notele obținute de fiecare candidat, în funcție de disciplina pentru care concurează.
Rezultatele arată că numeroși candidați din Cluj au fost evaluați cu nota 10, în timp ce majoritatea celorlalte note se situează în intervalul 9 - 9,99. În listă apar însă și note mai mici, inclusiv sub 7, care pot influența șansele de titularizare.
Inspecțiile speciale la clasă și probele practice au avut loc în perioada 8 - 30 iunie și reprezintă o componentă importantă a concursului național. Nota obținută la această etapă are o pondere de 25% în media de repartizare pe post.
Proba scrisă la Titularizare este programată în 21 iulie, când candidații vor susține examenul la disciplina pentru care au optat.
Calendarul următoarelor etape:
- 28 iulie 2026 – afișarea rezultatelor inițiale la proba scrisă;
- 28 - 29 iulie 2026 – depunerea contestațiilor la inspectoratele școlare și transmiterea acestora către comisiile de soluționare;
- 29 iulie – 3 august 2026 – soluționarea contestațiilor;
- până la 4 august 2026 – comunicarea rezultatelor finale;
- 5 - 6 august 2026 – repartizarea candidaților pe posturile didactice vacante.
Pentru a deveni titular, un candidat trebuie să obțină minimum nota 7 atât la inspecția specială sau proba practică, cât și la examenul scris. Pentru ocuparea unui post pe perioadă determinată (suplinire), este necesară cel puțin nota 5 la ambele probe.











