Numărul de apartamete vândute în județul Cluj, în luna octombrie 2024 este în creștere comparativ cu perioada similară a anului trecut.
Prețurile apartamentelor de vânzare au înregistrat, în luna martie, o creștere de peste 10% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
Numărul tranzacțiilor imobiliare în Cluj și alte zone importante din țară a scăzut simțitor, în vreme ce locuințele s-au scumpit. Specialiștii se așteaptă la o corecție a prețurilor.
Județul Cluj se clasează doar pe locul al șaselea în ceea ce privește numărul de imobiliare vândute de la începutul anului, iar tranzacțiile sunt mai puține în luna aprilie 2023 față de martie.
La nivel național, în martie 2022, s-au vândut peste 72.000 de imobile, iar județul Cluj, considerat un „rai imobiliar” al dezvoltatorilor și proprietarilor a fost doar pe locul al treilea la numărul de tranzacții.