Vaccinarea împotriva COVID-19 va fi voluntară și gratuită și implică trei etape, pe grupe populaționale stabilite pe baza unor criterii de prioritate.
Compania farmaceutică americană Moderna a afirmat joi că vaccinul său dezvoltat împotriva COVID-19 are potenţial de a asigura o imunitate durabilă.
Imunizarea cu vaccinul anti-COVID de la Pfizer/BioNTech va începe în câteva zile în Marea Britanie, urmând ca Agenţia Europeană pentru Medicamente să decidă, până la finalul anului, dacă îl aprobă sau nu.
Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunţat marţi că va organiza cel mai târziu la 29 decembrie o reuniune extraordinară pentru a da - sau nu - undă verde comercializării vaccinului împotriva COVID-19 dezvoltat de Pfizer/BioNTech.
România a plătit avansul pentru vaccinul anti-COVID, iar primele doze ar putea ajunge în țară chiar înainte de finalul anului, acestea urmând să fie administrate, începând din ianuarie, cadrelor medicale.
Premierul Ludovic Orban a declarat joi că strategia de vaccinare împotriva Covid-19 va fi finalizată până săptămâna viitoare şi va fi prezentată public.
Cei mai mulţi oameni ar fi de acord să primească un vaccin împotriva COVID-19 la recomandarea guvernului sau angajatorului.
Daily Mail a publicat o fotografie a primelor doze de vaccin anti Covid produse de compania Pfizer, pe o linie de producţie din Belgia.
De dozele de vaccin anti-COVID-19 pe care le va primi România, din prima tranşă cumpărată de UE, vor beneficia persoanele vulnerabile şi categoriile profesionale.
Recomandări: