Tradiţiile şi obiceiurile de Înviere sunt cunoscute şi respectate de o mulţime de oameni încă din timpuri străvechi, însă nu acelaşi lucru se poate spune despre obiceiurile din cea de-a doua zi de Paşte, care nu sunt cunoscute de toată lumea.
În zonele de pe Valea Someşului şi pe Valea Bârgăului din Bistriţa-Năsăud se respectă cu sfinţenie tradiţiile din Săptămâna Mare pentru a fi feriţi tot anul de necazuri şi boli.
Tradiţiile şi obiceiurile de Înviere sunt cunoscute şi respectate de o mulţime de oameni încă din timpuri străvechi, însă nu acelaşi lucru se poate spune despre obiceiurile din cea de-a doua zi de Paşte, care nu sunt cunoscute de toată lumea.
Paştele este cea mai veche şi importantă sărbătoare a creştinătăţii, care a adus omenirii speranţa mântuirii şi a vieţii veşnice, prin sacrificiul lui Iisus Hristos, Învierea fiind, după cum spunea părintele Arsenie Boca, singura minune care se arată tuturor, credincioşi şi necredincioşi.
Carnea de miel se află printre produsele tradiţionale de Paşti în cultura românească, iar specialiştii susţin că un consum moderat de carne de miel poate fi benefic pentru organism.
Vinerea Mare, numită şi Vinerea Patimilor sau Vinerea Seaca, este ultima zi din Postul Pastilor si este ca zi de post negru, ceea ce înseamnă că nu se mananca si nu se bea decât apă toata ziua
Prin multitudinea de tarabe de la târgul meşteşugarilor din Piaţa Unirii, trecătorii rămân cu privirea aţintită la frumoasele ouă încondeiate, aduse la Cluj tocmai din Bucovina.