Ministerul Educației transmite că derulează activități specifice pentru a facilita participarea la simularea examenelor naționale pentru fiecare elev sau profesor.
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” le cer profesorilor să nu semneze documente prin care își asumă participarea la organizarea simulărilor examenelor n
Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” anunță grevă de avertisment de două ore pe perioada simulărilor examenelor naționale din luna martie.
În județul Cluj, 4.146 elevi ai claselor a XII-a/a XIII-a vor susține, începând de luni, 24 martie 2025, simularea Examenului Național de Bacalaureat, sesiunea martie 2025.
Probele scrise se vor desfășura în perioada 4-7 martie, se vor organiza în peste 1.320 de unități de învățământ și va implica participarea - estimată - a peste 146.000 de elevi.
Peste 4.000 de elevi vor susține, începând de marți, 7 februarie, simularea județeană a Examenului Național de Bacalaureat 2023, organizată la decizia Inspectoratului Școlar Județean Cluj.
Ministerul Educaţiei a aprobat ordinul privind organizarea simulării Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a şi a simulării probelor scrise ale examenului de Bacalaureat.
Rata cumulată de promovare (clasa a XI-a şi clasa a XII-a) este de 36,88% la nivel naţional, în creștere cu 0,36% față de anul trecut (36,52%).
În perioada 11 martie - 13 martie 2019 s-a desfășurat simularea examenului de Evaluare Națională la clasa a VIII-a și, pentru prima dată, la clasa a VII-a.
Simularea examenului de Bacalaureat se va încheia joi cu proba la alegere a profilului şi specializării, susţinută doar de elevii claselor a XII-a, arată Ministerul Educaţiei Naţionale.