Potrivit datelor furnizate de Institutul Național de Statistică (INS), rata șomajului în rândul tinerilor a ajuns în România la cel mai ridicat nivel, în cel de-al doilea trimestru din acest an.
Numărul şomerilor cu vârste cuprinse între 15 şi 74 de ani, estimat pentru luna iulie din 2017, a fost de 478.000 de persoane, în creştere faţă de luna trecută (461.000 de persoane), dar în scădere faţă de aceeaşi lună a anului anterior (525.000 de persoane), potrivit datelor publicate joi de INS.
Datele statistice indică o consolidare a climatului pozitiv pe piața forței de muncă în aprilie, susţine Andrei Rădulescu, senior economist al Băncii Transilvania.
Clujul se află în primele trei oraşe din ţară în care angajatorii au dificultăţi în recrutarea personalului.
Măsurile de relaxare fiscală vor întări moneda naţională în comparaţie cu cea europeană şi vor scumpi dobânzile.
Rata şomajului a stagnat în august la 6,8%, însă numărul şomerilor s-a redus cu 0,6% faţă de iulie, la 626.000 de persoane, potrivit datelor INS.
Rata şomajului a crescut în ultimul trimestru al anului la 6,7%, de la 6,5% în precedentele trei luni, numărul şomerilor ajungând la 618.000, a anunţat marţi Institutul Naţional de Statistică (INS).