Psihologul clujean Mircea Miclea, fost ministru al Educației, a explicat de ce e important să nu facem doar ceea ce ne place și mai ales cum să ne educăm să ne placă ceea ce facem.
Asiguraorul Omniasig a plătin în 2022 peste 47 milioane lei în 2022 pentru cele aproximativ 170.000 dosare de daună deschise în baza poliţelor de asigurare de sănătate, iar printre cele mai multe au fost la Cluj.
După încheierea licitațiilor pentru dotări cu aparatură de vârf și construcții, azi s-a deschis șantierul pentru cea mai mare infrastructură de imagistică biomedicală între Europa de Vest și China – Platforma INSPIRE.
Universitatea Babeș-Bolyai va găzdui, luni, 23 ianuarie 2023, un eveniment caritabil intitulat „Rock și psihologie pentru o viață autentică”, un dialog între psihologul Daniel David, rectorul UBB, și legendara formație IRIS.
Universitatea 'Babeş-Bolyai' din Cluj-Napoca (UBB) ocupă poziţia 642 în domeniul Psihologie-Ştiinţe cognitive, fiind singura universitate din România inclusă în clasamentul URAP.
Erli Zsolt este condamnat definitiv la 30 ani de închisoare pentru înşelăciuni şi evaziune fiscală, dar în acelaşi timp este şi student la două facultăţi de la Universitatea Babeş Bolyai din Cluj-Napoca, Psihologie şi Drept, obţinând chiar bursă de merit.
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) dezvoltă un nou program academic în Psihologie-Știință cognitivă (Psychology-Cognitive science), care este planificat din anul universitar 2022-2023, la nivel de licență, doar în limba e
Guvernul va adopta săptămâna viitoare prin ordonanță de urgență un program național suport "Din grijă pentru copii", a anunțat, marți premierul Florin Cîțu.
O aplicație academică pentru telefoanele mobile elaborată de psihologii Departamentului de Psihologie Clinică și Psihoterapie din Universitatea Babeș-Boylai a fost inclusă în Top-50 al aplicațiilor dedicate stilului de viață.
Programul de psihologie al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca este singurul din România inclus în clasamentul Top-500 University Ranking by Academic Performance/URAP.
Recomandări: