Ministerul Educației a publicat lista posturilor disponibile în 2026 pentru concursul de titularizare.
Vacanța de primăvară a copiilor de grădiniță, a elevilor și profesorilor marchează încheierea modulului 4 de cursuri din acest an școlar și cuprinde și sărbătorile pascale.
Cadrele didactice din învățământul preuniversitar vor fi obligate să aibă un portofoliu profesional care să cuprindă activitatea lor didactică, evoluția în carieră și dezvoltarea profesională.
Începând de luni, 16 martie 2026, elevii claselor a VIII-a vor susține probele scrise în cadrul simulării naționale a examenului de Evaluarea Națională 2026.
Toate persoanele care vor candida pe posturi din Învățământ, de profesori, personal didactic auxiliar sau personal administrativ, vor fi evaluate psihiatric, potrivit unui ordin comun al miniștrilor Educației și Sănătății.
Ministerul Educației transmite că derulează activități specifice pentru a facilita participarea la simularea examenelor naționale pentru fiecare elev sau profesor.
Zeci de elevi, dar și cadre didactice au rămas blocate în Orientul Mijlociu și nu pot reveni momentan în țară pe fondul conflictului militar din Iran.
Ministerul Educației a publicat lista posturilor disponibile în 2026 şi calendarul concursului de titularizare.
Indemnizația de hrană va fi acordată doar angajaților din sistemul de învățământ de stat cu salarii nete de 6.000 de lei inclusiv.