La data de 25 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Florești au dispus măsură reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, de 29 de ani, din comuna Florești, cercetat pentru săvârșirea a 3 infracțiuni la regimul rutier.
Un poliţist în vârstă de 23 de ani, din judeţul Argeş, angajat la IPJ Vaslui, s-a ales cu un dosar penal după ce a fost prins în timp ce conducea o motocicletă pe drumul naţional DN 15D, aflându-se sub influenţa drogurilor.
Se înmulțesc cazurile de șoferi depistați pozitiv pentru droguri de poliţiştii clujeni, dar mai apoi la IML, rezultatele ies negative.
Şoselele din judeţul Cluj sunt tot mai periculoase, pe măsură ce tot mai mulţi şoferi se urcă la volan fie după ce au consumat alcool, fie sub influenţa substanțelor psihoactive.
În cazul accidentului produs de Culiţă Sterp în Cluj-Napoca, jurnaliştii clujeni au insistat în dimineaţa de vineri, 18 noiembrie, să afle de la IPJ Cluj dacă manelistului i-au fost recoltate probe şi pentru depistarea drogurilor în organism. Întrebarea a fost adresată în mod repetat şi cu o zi înainte.
La data de 27 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Huedin au reținut pentru 24 de ore un bărbat în vârstă de 44 de ani, din comuna Poieni, acesta fiind depistat în timp ce se deplasa cu autoturismul sub influența băuturilor alcoolice.
Poliţiştii clujeni au anunţat că în jurul orei 16.45 a avut loc un accident rutier pe varianta ocolitoare Cluj-Napoca - Apahida în care a fost rănit un cetăţean străin.
Un cadru didactic din Câmpia Turzii, judeţul Cluj, atrage atenţia asupra pericolului la care se expun copiii din momentul în care în România încep testările COVID în şcoli cu probe preluate din salivă.
Un şofer de 21 de ani din comuna Ciucea care consumase băuturi alcoolice a pierdut controlul volanului pe Calea Moţilor din Cluj-Napoca joi noaptea. Acesta a acroşat mai mulţi copaci şi s-a oprit apoi cu maşina într-un zid. Acum are dosar penal.
Recomandări: