Astăyi au loc alegerile pentru preşedintele Academiei, în cadrul Adunării Generale. Statutul Academiei prevede că scrutinul are loc din patru în patru ani, în prima săptămână a lunii aprilie.
Premierul Viorica Dăncilă a declarat, marţi, că discuţiile de marţi cu preşedintele Klaus Iohannis vor avea ca temă salarizarea şi bugetul, precizând, referitor la contribuţii, că "se pare că nu au crescut salariile peste tot".
Din dorința prea mare de a-și vedea fața pe pereții cabinetelor de Istorie, Dragnea a căzut în propria capcană și va culege roadele revoluției precoce, adică fix... nimic.
Rata de popularitate a preşedintelui SUA, Donald Trump, este în creştere, 42% dintre cetăţenii americani fiind de acord cu politicile liderului de la Casa Albă, relevă datele unui sondaj de opinie efectuat de Universitatea Monmouth, relatează Politico.com.
Președintele CS ”U” Cluj, Ovidiu Vasu, este invitatul de luni al emisiunii ”1 la 1” de la Realitatea FM Cluj, moderată de Carol Vlad.
Președintele ”U” Cluj, Radu Constantea, este invitatul emisiunii ”1 la 1”, de la Realitatea FM Cluj, moderată de jurnalistul Robert Popa.
Hope Solo, fostul portar al echipei feminine de fotbal a Statelor Unite, a lansat acuzaţii de hărţuire sexuală la adresa fostului preşedinte al FIFA, Sepp Blatter (81 de ani).
Golgheterul Ligii 1, Laurențiu Buș, a povestit pentru ZIUA de CLUJ câteva episoade din cariera sa. Fotbalistul clujean visează la Echipa Națională, iar în viitor își dorește să revină la ”U”.
Preşedintele Iohannis s-a întâlnit cu omologii săi din Estonia şi Egipt, marţi, la New York, cu primul discutând despre colaborarea în cadrul UE şi NATO, iar cu al doilea despre combaterea terorismului.
Recomandări: