Ultimul sondaj CIRA realizat la comanda EVZ arată că în finala alegerilor prezidențiale au șanse să intre trei candidați. Marcel Ciolacu este creditat cu 29% intenție de vot, pentru Nicolae Ciucă ar vota 19% dintre români, în timp ce pentru George Simion – 17%.
Liceul Special pentru Deficienți de Vedere, instituție de învățământ special aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, a fost decorat marți, 8 octombrie, în cadrul unei ceremonii desfășurată la Palatul Cotroceni, cu Ordinul „Meritul pentru Învățământ” în grad de Ofițer.
Fostul preşedinte consideră că viitorul preşedinte al României trebuie să fie un mediator şi să fie deasupra partidelor politice.
Președintele PNL speră la un nou mandat în Senat și va deschide lista unei organizații importante.
Liderii social-democraţi au decis, cu unanimitate de voturi, să se opună amendamentului ce i-ar permite preşedintelui României să candideze la alegerile parlamentare ca independent, pe listele unui partid.
Un sondaj INSCOP realizat în perioada 11-16 septembrie, la comanda ILD, arată că Mircea Geoană se află pe primul loc la intenţia de vot pentru turul I la prezidenţiale, urmat de Marcel Ciolacu şi Elena Lasconi.
Mircea Geoană și-a anunțat miercuri candidatura la Președinție, printr-un clip postat pe rețelele sociale. „Să ne ridicăm mânecile și să construim o țară mai bună”, spune el în mesaj.
„Puterea în perioada următoare va trebui împărţită”, declară Marcel Ciolacu, întrebat despre afirmaţia potrivit căreia nu va fi nevoit, dacă va câştiga alegerile prezidenţiale, să numească premier de la PSD.
Radu Constantea a vorbit despre pașii parcurși de echipa clujeană din subsolul ligilor inferioare până pe prima poziție a clasamentului în elita fotbalului românesc.
Maia Sandu şi-a lansat, miercuri, candidatura pentru a obţine un nou mandat de preşedinte al Republicii Moldova sub sloganul „Pentru Moldova”.