Spotify, una dintre cele mai cunoscute platforme de streaming audio va introduce o nouă opțiune pentru clienții existenți.
În contextul accelerării procesului de digitalizare la nivel european, Comisia Europeană propune un plan care ar putea aduce beneficii semnificative pentru români și cetățenii Uniunii Europene.
Planul de măsuri „Sprijin pentru România” va fi prezentat luni. De ajutor vor beneficia 12 milioane de persoane
Purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Oprea, a detaliat, luni, planul de măsuri pe care social-democraţii îl vor discuta cu partenerii din coaliţia de guvernare, astfel încât facturile la energie să scadă începând cu
Guvernul are în lucru un program de relansare economică în care va pune accent pe "încurajarea investiţiilor, a capitalului autohton şi asigurarea funcţionalităţii instituţiilor care asigură o piaţă liberă şi corectă pentru
Vicepreședintele executiv pentru Afaceri Economice, Valdis Dombrovskis a sugerează elaborarea unui plan de redresare economică ce ar putea atinge 1.500 de miliarde de dolari.
Ministrul britanic David Davis, a declarat că Guvernul de la Londra are un "plan de urgenţă vast" pentru cazul în care Marea Britanie nu reuşeşte să ajungă la un acord cu UE privind ieşirea ţării din Blocul comunitar, adăugând că nu este deloc un scenariu dorit de Guvern.
Doar în prima jumătate a anului, industria turistică din regiunea Parisului a înregistrat pirderi de aproximativ 750 de milioane de euro.
Reprezentanţi din 17 state europene din interiorul şi din afara UE, între care şi România, discută vineri un plan de îmbunătăţire a infrastructurii energetice prin crearea unei reţele de gazoducte în sud-estul continentului, în vederea reducerii dependenţei de Rusia.
Recomandări: