Apicultorii din zona Clujului au conceput o cutie cu miere şi ceai premium, realizate din produse naturale, pe care o vor lansa-o în această toamnă, cu ajutorul unor investiţii din fonduri europene, elveţiene şi americane.
Măsurătorile speciilor şi habitatelor sitului Natura 2000 Făgetul Clujului - Valea Morii efectuate anul trecut în cadrul unui proiect european al Asociaţiei „Apáthy István Egyesület” au dus la o concluzie tristă: s-ar putea ca specia protejată de fluture nocturn țesătorul porumbarului (Eriogaster catax) să fi dispărut.
Consiliul Judeţean (CJ) Cluj a anunţat finalizarea proiectului de eficientizare a măsurilor de conservare a mediului natural din ariile protejate Cheile Turzii și Cheile Turenilor.
Au fost incendiate două hectare din Situl Natura 2000 "Făgetul Clujului - Valea Morii", anunţă azi custodii rezervaţiei.
Asociaţia Apáthy István Egyesület a fost desemnată să asigure protecţia biodiversităţii şi a patrimoniului natural în trei arii de importanţă comunitară din Cluj, printre care şi Făgetul Clujului.
Trei situri "Natura 2000" din Cluj sunt protejate cu bani europeni într-un proiect în valoare de 390.000 de euro.
Ecologiştii clujeni vor să blocheze o iniţiativă a deputaţilor care ar permite cultivarea acestor organisme inclusiv în zonele cu restricţii din ţară.
Un drum judeţeanu poate fi reparat din cauza... păsărilor migratoare. Agenţia de mediu nu a emis avizul pentru începerea lucrărilor pe tronsonul Gherla-Cămăraşu deoarece lucrarile afectează perioda de cuibărit a păsărilor din rezervaţia naturală Bazinul Fizeşului, arată Realitatea TV Cluj. Pe o porţiune de circa 30 de kilometri, între Ţaga şi Cămăraşu, nu se va putea lucra decât din iunie.
Patru proiecte româneşti, în valoare de aproape zece milioane de euro, vor fi finanţate de UE prin programul Life+ Nature, într-o listă de 200 de proiecte a căror finanţare a fost aprobată astăzi.
Comisia Europeană a cerut astăzi Ungariei și României să intensifice protecția habitatelor proprii. Ambele țări au permis desfășurarea de activități sau de proiecte de dezvoltare în zone vulnerabile din punct de vedere ecologic, fără a efectua în prealabil evaluări adecvate ale impactului, arată CE.
Recomandări: