Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației din Cluj-Napoca şi fost ministru al Ministru al Educației în Guvernul Tăriceanu, consideră că repetenția la clasa I este o greșeală.
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul pentru numirea Ecaterinei Andronescu la Ministerul Educaţiei. Senatorul PSD este la al patrulea mandat la conducerea acestui minister.
Ministrul Educaţiei, Valentin Popa, s-a declarat mândru de rezultatele fiicei lui şi a spus că ratarea admiterii la Facultatea de Medicină din Cluj a fost doar efectul presiunii.
Fiica ministrului Educaţiei, Valentin Popa, Teodora, a fost declarată respinsă în urma examenului de admitere susţinut la Facultatea de Medicină a Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca.
Ministrul Educaţiei Naţionale, Valentin Popa, a stabilit componenţa Consiliului Consultativ al MEN care are rolul principal de a contribui, prin expertiza membrilor săi, la elaborarea unui nou cadru legislativ pentru sistemul românesc de educaţie şi formare profesională.
Senatul a respins, în plenul de luni, moţiunea simplă prin care PNL şi USR a solicitat demisia ministrului Educaţiei, acuzându-l că a tăiat drastic din locurile de admitere ale celor mai vechi şi prestigioase universități din țară.
Conducerea sindicatului Universităţii Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a transmis o scrisoare deschisă ministrului Educaţiei Naţionale, în care îşi arată nemulțumirea tuturor sindicatelor universităţilor membre ale Consorţiului Universitaria, în problema locurilor bugetate.
Conducerea Universităţii din Bucureşti (UB) a anunţă că se alătură demersului Universităţii Babeş Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca şi solicită premierului Viorica Dăncilă demiterea ministrului Educaţiei Naţionale, Valentin Popa.
Europarlamentarul clujean, Daniel Buda, a declarat că a adresat o scrisoare Comisiei Europeane cu privire la decizia Ministrului Educației de a reduce locurile bugetate în rândul celor mai performante universități din România.