Liderul PSD, Liviu Dragnea, a susţinut, duminică, după citirea în plenul comun a moţiunii de cenzură, că parlamentarii PSD care nu au semnat moţiunea nu au făcut-o pentru că au absentat, el arătând că miercuri va exista un "vot masiv" în favoarea moţiunii.
Jurnalistul Rareș Bogdan consideră că echipa care va fi strânsă în jurul lui Sorin Grindeanu ar avea șanse să-l dărâme pe Liviu Dragnea, mai ales dacă în interiorul PSD se va simți miros de sânge.
Sorin Grindeanu a publicat pe contul său de facebook un hiperlink de viralizat în care încearcă să popularizeze solicitarea sa ca Liviu Dragnea să-şi dea demisia de la conducerea PSD. Printre cei 300 de utilizatori FB care au share-uit postarea #dragneademisia se numără şi Victor Ponta.
Senatorul PNL, Alina Gorghiu, a declarat, joi, la Timişoara, că Liviu Dragnea “nu va prinde finalul de an la şefia PSD”, dar şi că Sorin Grindeanu şi Victor Ponta ar putea fi excluşi din PSD pentru că „au sfidat vârful pantofului domnului Dragnea”.
Premierul Sorin Grindeanu susţine o declaraţie de presă joi seara, după ce a fost exclus din PSD, iniţial conferinţa fiind pregătită să aibă loc pe peluza din faţa Palatului Victoria, unde a fost amplasat şi un pupitru.
Liviu Dragnea a declarat joi că Palatul Victoria este ocupat de un grup ilegitim care încearcă o forţare a rezultatului alegerilor, iar Sorin Grindeanu este o unealtă.
Agențiile de presă internaționale relatează joi pe larg recentele evoluții politice din România, în special retragerea sprijinului Partidului Social-Democrat (PSD) pentru premierul Sorin Grindeanu, survenită miercuri, și remarcă riscul apariției unei noi crize politice la numai patru luni după manifestațiile fără precedent contra corupției în țara cu cea mai rapidă rată de creștere economică din Uniunea Europeană.
Președintele PMP Traian Băsescu susține că "dramoleta politică a PSD" a fost montată de doi foști membri PDL, oameni "care știu cum se distruge un partid din interior".
Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a comentat, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că „se pare că dintre toţi miniştrii guvernului, numai premierul nu ştia că semestrial se face o evaluare a implementării programului de guvernare” şi că doar el credea că e pe viaţă în pe acel scaun. Astăzi, şeful Executivului aşteaptă demisiile miniştrilor la Guvern.
Recomandări: