Fostul secretar general al PSD, Codrin Ştefănescu, a fost sunat de Liviu Dragnea din închisoare.
Fostul preşedinte al PSD, Liviu Dragnea, aflat în închisoare, a fost testat pozitiv cu noul coronavirus, el fiind transferat la Spitalul Penitenciar Jilava pentru a primi tratament.
Fostul lider PSD, Liviu Dragnea, rămâne în închisoare, după ce Curtea de Apel Bucureşti a respins, vineri, ca neîntemeiată contestaţia sa la executare.
La trei ani de la demararea anchetei Teldrum, Liviu Dragnea a trecut de la calitatea de suspect la cea de inculpat
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a respins acţiunea lui Liviu Dragnea împotriva Comisiei Europene pe motiv de inadmisibilitate, conform Hotărârii publicate de instanţa UE.
Liviu Dragnea s-a tăiat la mână în timp ce lucra la atelierul din Penitenciarul Rahova. Fostul lider PSD repara uşa unei maşini şi s-a tăiat cu un flex. Dragnea a fost operat şi acum starea lui este bună.
Judecătorii instanţei supreme au respins ca nefondat recursul în casaţie formulat de fostul lider PSD Liviu Dragnea în dosarul în care a fost condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare.
Europarlamentarul neagă intenția de a candida la primărie, deși a fost dat pe surse drept candidat la Cluj sau la București.
Liviu Dragnea va fi adus astăzi de la Penitenciarul Rahova la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, unde se va judeca o cale extraordinară de atac în dosarul în care Dragnea a fost condamnat la la 3 ani şi 6 luni de î
Recomandări: