Judeţele Timiş şi Cluj au necesitat cele mai substanţiale plăţi din partea asigurătorilor în urma furtunilor din 17 septembrie.
Noaptea trecută nu a fost liniștită nici pentru Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj.
Consiliul Judeţean Cluj informează participanţii la trafic că echipe ale Direcției de Administrare a Domeniului Public și Privat din cadrul instituţiei au intervenit în regim de urgență în vederea degajării căii de rulare a drumurilor județene din zonele afectate de furtună.
Peste o sută de trenuri au avut întârzieri din cauza furtunii, iar 15 garnituri de pe raza regionalelor Timişoara, Cluj, Braşov şi Iaşi au fost anulate.
Circulaţia pe DN1R din judeţul Cuj este oprită luni dimineaţă din cauza arborilor căzuţi pe carosabil.
Furtuna care s-a abătut duminică asupra Clujului a lăsat urme. Vântul puternic a rupt crengile mai multor copaci, a îndoit un stâlp de înaltă tensiune și a afectat acoperișul unui magazin.
Fenomene meteorologice extreme s-au abătut duminică după-amiaza asupra municipiului Cluj-Napoca.
Furtuna care s-a abătut marți peste Cluj nu a trecut fără urme. Vântul puternic a smuls o parte din acoperişul unei clădiri din centrul oraşului şi a rupt mai mulţi arbori.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare cod portocaliu de ploi torenţiale şi vijelii pentru şase judeţe din nord-estul ţării, valabilă până miercuri la ora 11.00
Furtuna care s-a abătut marţi seară deasupra Clujului a măturat tot ce i-a ieşit în cale şi a îngreunat circulaţia auto în mai multe zone din oraş.