Universitatea Cluj s-a despărțit de fundașul central Florin Cordoș (23 ani), jucător adus la club în această vară.
Forin Cordoș (23 ani) a prefațat următorul sezon al Universității Cluj. Fundașul ”Șepcilor roșii” dezvăluie care sunt obiectivele sale și în ce campionat și-ar dori să ajungă în viitor.
Pe lângă cele patru transferuri anunţate, conducerea "studenţilor" se ocupă şi de contractele jucătorilor care deja se află în lot.
Fundașul central Florin Cordoș s-a întors la FC Universitatea Cluj, după o perioadă petrecută în Liga a II-a, la FC Brașov și Luceafărul Oradea.
Cei doi dau au fost "ochiţi" de un fost tehnician al "Şepcilor Roşii" şi ar putea juca din sezonul care începe în 22 iulie în prima ligă.