Primarul a recunoscut că a tratat cu grupul de oameni de afaceri din Turcia, care țintește preluarea clubului clujean.
Clujul susține producătorii locali, iar primarul Emil Boc îşi face frecvent cumpărăturile la pieţele volante din municipiu pentru a-i promova pe gospodarii din judeţ. Sâmbătă a fost zi de piaţă.
Primarul consideră că intensitatea duelului dintre cele două rivale și-a pus amprenta pe rezultatele ulterioare.
Emil Boc pune presiune pe jucătorii Universității Cluj și spune că singurul rezultat bun contra ploieștenilor e un succes.
Proiectul cu fonduri europene pentru reabilitarea malurilor Someșului intră în procedură de recepție în 15 noiembrie 2023. Investiție pe 14,7 km. Peste 950 arbori noi plantați și în pregătire pentru plantare.
Politica regională a UE este principala politică de investiții a UE. Scopul său este de a sprijini crearea de locuri de muncă, competitivitatea întreprinderilor, creșterea economică, dezvoltarea durabilă și îmbunătățirea calității vieții cetățenilor, în toate regiunile și orașele din Uniunea Europeană.
Primăria Cluj-Napoca continuă politica de susținere a transportului gratuit pentru pensionari, persoane vârstnice și cetățeni de onoare, ca formă de respect pentru contribuția adusă la dezvoltarea orașului și pentru a încuraja mobilitatea alternativă la mașină.
Lucrările la malurile Someșului vor fi gata până la finalul anului, iar în câteva zile se va putea intra în faza de recepție. Proiectul prevede aproximativ 1.000 de arbori noi, culoar de mobilitate nemotorizată - nou pod pietonal și velo, noi piste de biciclete și zone pietonale, „shared space”, zone de joacă.
Emil Boc își dorește un succes al Universității Cluj în fața ilfovenilor, în ultima rundă a turului sezonului regulat.
Recomandări: