Președintele Nicușor Dan a catalogat atacul cu drone asupra unei nave comerciale în Marea Neagră, produs vineri drept o escaladare a Rusiei, precizând că fenomenul a fost deja analizat în cadrul ședinței CSAT de joi.
Primăria Apahida a achiziționat o dronă pentru depistarea depozitărilor ilegale de deșeuri, a construcțiilor fără autorizație și a braconajului piscicol, aceasta urmând să fie gestionată de Poliția Locală.
Polițiștii bihoreni au aplicat 102 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 66.000 de lei, în urma unei acțiuni desfășurate pe DN 1, în cadrul căreia au fost folosite 12 aparate radar și o dronă.
O navă comercială turcească, încărcată cu cereale, a fost lovită luni de o dronă în Marea Neagră, în zona din apropierea Platformei Pescăruș, aflată în largul coastelor României.
Ministerul Apărării Naționale a anunțat apariția unei drone în zona brațului Chilia.
Ministerul Apărării Naționale anunță că o dronă a fost detectată în noaptea de vineri spre sâmbătă în apropierea frontierei cu Ucraina.
Dronă prăbușită în județul Suceava, sâmbătă, 12 septembrie 2026.
Un incident care se putea transforma într-o tragedie a avut loc în județul Vaslui, după ce un cioban a descoperit pe un câmp din apropierea localității Viișoara o dronă avariată, fără să știe că aparatul avea o încărc
OVES Enterprise, companie cu sediul în Cluj-Napoca, se numără printre firmele românești propuse pentru un proiect de producție de drone în colaborare cu parteneri din Ucraina.
Un turist aflat pe litoral, în Eforie Nord, a găsit în Marea Neagră o bucată despre care s-a constatat că provenea de la o dronă