Conform datelor publicate, marţi, de Banca Naţională a României (BNR), aurul a urcat până la cel mai mare nivel din iulie 2016 până în prezent, iar euro s-a apreciat faţă de leu cu 0,17%.
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, luni, un curs de referinţă de 4,7401 lei, o creştere de 0,04% faţă de nivelul atins vineri. Aurul a crescut până la cel mai mare nivel din iulie 2016 până în prezent.
Dolarul american s-a apreciat, joi, puternic în faţa leului şi a urcat până la cel mai mare nivel din aprilie 2017 până în prezent, potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR).
Potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR), leul s-a apreciat, miercuri, faţă de euro, cu 0,03% faţă de nivelul atins marţi.
Leul a traversat o perioadă de depreciere, pusă de analişti pe seama decontării importurilor de bunuri din perioada sărbătorilor de iarnă, a apariţiei OUG 114 privind unele măsuri fiscale, precum şi a unei scăderi a încrederii investitorilor.
Euro continuă să se aprecieze puternic în raport cu leul. Miercuri, la unele bănci comerciale din România, moneda europeană se vinde şi cu aproape 4,83 lei.
Moneda euro a ajuns, marţi, la un nivel record după ce s-a apreciat în faţă de leului cu 0,11% faţă de nivelul atins luni.
Cursul valutar leu-euro a urcat la cel mai ridicat nivel miercuri, 4,6722 lei, o creştere de 0,11%, faţă de marţi arată datele afişate de Banca Naţională a României (BNR). Cursul de schimb pentru euro a intrat pe o tendinţă de creştere di
Conform datelor Băncii Naţionale a României (BNR), euro a scăzut, marţi, la cel mai slab nivel din ultimele două luni şi jumătate.
Recomandări: