Luni, 22 septembrie 2025, aurul a atins cea mai mare valoare din istoria recentă, atât la referinţa Băncii Naţionale a României, cât și pe piețele internaționale, conform datelor oficiale și presei internaționale.
Cursul BNR de azi încă nu a fost comunicat. Din acest motiv este valabil cursul stabilit pe 31 decembrie 2024.
Moneda naţională a atins vineri un nou maxim istoric în raport cu leul, în condiţiile în care cursul calculat de Banca Naţională a României (BNR) a fost de 4,9783 lei/euro, în creştere cu 0,52 bani (0,10%) faţă de cotaţia precedentă, de 4,9731 lei.
Leul a înregistrat marți un nou nivel minim istoric în raport cu euro.
Leul s-a depreciat, luni, faţă de euro, moneda europeană atingând un nou maxim istoric.
Euro a atins, vineri, un nou maxim istoric, după ce a trecut pragul de 4,8 lei, iar dolarul american şi preţul aurului au atins noi niveluri record.
Potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR), euro a înregistrat, vineri, o nouă creştere în faţa leului, iar gramul de aur a atins cel mai mare nivel din iulie 2016 până în prezent.
Moneda românească continuă să se deprecieze în raport cu euro, cursul afişat miercuri de Banca Naţională a României pentru moneda europeană fiind cu 0,91% mai mare faţă de cotaţia de marţi.
Potrivit datelor transmise de Banca Naţională a României (BNR), cursul de referinţă lei/euro este în creştere uşoară, vineri, faţă de nivelul atins joi, cel mai mare din 22 iunie până în prezent.
După ce, joi, euro a urcat la cel mai mare nivel al ultimelor trei luni, vineri, Banca Naţională a României (BNR), a anunţat un curs de referinţă în scădere pentru moneda europeană.