O parte dintre doze au fost administrate într-un spital, fără ca medicii să își dea seama că fuseseră contaminate.
Specialiştii de la Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) din Statele Unite au adăugat luni în mod oficial calea aerului pe lista modurilor posibile de răspândire a noului coronavirus, nformează AFP.
Cehia şi Slovacia vor declara fiecare starea de urgenţă în această săptămână pentru a lupta împotriva pandemiei de COVID-19, au anunţat, luni, premierii celor două ţări.
Satu Mare este judeţul cu cei mai puţini bolnavi de COVID-19 din România. De aproape o săptămână, judeţul nu a mai avut cazuri noi de COVID-19.
O comisie formată din specialişti ai Departamentului pentru armamente şi ai Direcţiei Medicale din Ministerul Apărării Naţionale a recepţionat vineri al doilea lot de 30 de izolete de concepţie şi producţie românească, informează un comunicat al MApN transmis AGERPRES.
Compania de livrări rapide va întrerupe trimiterile în zonele pe care le consideră cu risc ridicat de contaminare.